Familia noastră!
““… echilibru, dragoste și respect față de terroir. Este secretul unui vin de calitate și a legăturii profunde cu solul și mediul în care trăiește vița de vie”
Familia Dragnev trăiește pasiunea pentru vin de la străbunei. O dragoste de lungă durată față de domeniu vitivinicol și o atenție deosebită față de fiecare detaliu ce face parte din BASAVIN Winery.
Fiecare membru al familiei este implicat în procesul de producere și lucrează zilnic la calitatea produselor ce ulterior sunt exportate în zeci de țări. Valeriu Dragnev, proprietarul și fondatorul companiei, este convins că expresivitatea vinurilor BASAVIN este rezultatul direct al solului, al pământului și al climei. Dar, de asemenea, este rezultatul unor eforturi îndelungate a echipei ce lucrează zilnic la fabrică dar și pe podgoriile VIA VELIU.
Cu o experiență de peste 40 de ani, familia Dragnev acordă o atenție deosebită proceselor de îngrijire a viței de vie, pentru a menține podgorii ecologice. Ca urmare, BASAVIN Winery deține plantații de viță de vie lipsite de substanțe chimice, pentru ca aceasta să-și exprima adevăratul caracter în struguri.

Romanovka
Regiunea Romanovca (actual Basarabeasca) a apărut sub formă de colonie de evrei în anul 1846, fiind numită în cinstea familiei Regale Romanov.
În anul 1866, cele 57 de familii de proviniență evreiasca care locuiau in Romanovca au fost lipsite de pământurile arabile care le dețineau. Astfel, cele circa 400 persoane au fost nevoite să-și schimbe domeniul de activitate și alegerea a fost producerea vinului.
Romanovca a cunoscut o dezvoltare rapidă, iar în 1913 a inceput procesarea industrială a strugurilor. Astfel pe linga morile cu abur care deja funcționau, s-a construit o cramă cu două prese primitive, puse în funcţiune de doi cai.
În 1939 a fost construit primul beci pentru păstrarea și maturarea vinului nobil, capacitatea beciului fiind de 40 butoaie de stejar. Tot în acest an, procesarea strugurilor a fost întărita cu primele zdrobitoare electrice, ce marca mecanizarea ramurii vitivinicole în Romanovca.
BASARABEASCA
Natura a creat un loc perfect pentru cultura viței de vie. Podgoriile se află la 75 km de Marea Neagră, pe pante însorite și soluri bogate în argilă și minerale.
Astăzi viile din regiunea Romanovka sunt gestionate de Basarabia-Lwin Invest SRL. Totodată, compania administrează podgorii din regiunile vecine precum Abaclia, Bașcalia, Cimișlia, Cioc – Maidan și Iserlia.
Pământurile sunt situate la 150- 250 m deasupra nivelului mării. Vița de vie are parte de peste 2 mii de ore de soare pe an și până la 500 mm de precipitații. Toți acești factori creează condiții favorabile pentru cultivarea unor struguri sănătoși și cu un gust plin.
Podgoria Via Veliu
Roadă unică datorită combinației perfecte a tuturor factorilor ce influențează creșterea strugurilor sănătoși și de calitate: pământ negru, climat temperat continental cu influență ușoară a Mării Negre și peste 2 mii de ore de soare pe an.
Procesul de vinificație începe cu alegerea de fructe coapte, curate și delicioase. Podgoriile noastre constituie 250 de hectare de struguri organici Sauvignon, Muscat, Pinot Grigio, Feteasca Albă, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Feteasca Neagră, Albernet. Colaborând cu echipa noastră de gestionare a viilor, producem vinuri cu cele mai bune fructe.
Sperăm că atunci când deschideți o sticlă de vin BASAVIN, vă veți bucura de nuanțele microclimatului divers pe care strugurii noștri o primesc.
Știind că natura ne dă un nou set de provocări în fiecare an, suntem întotdeauna deschiși să ne adaptăm tehnica vinificației pentru a ne asigura că avem cea mai pură expresie din vița de vie.

VINĂRIA
Dedicație zilnică pentru vinificație!
În anul 1969, crama din Romanovca a fost renovată. Pe baza acesteia s-a intemeiat prezenta fabrica de vin, care a pastrat tradiţiile vechi şi a imbinat cu iscusinţă noile tehnologii din zilele noastre.
În urma destrămarii Uniunii Sovetice, ramura vitivinicolă din Republica Moldova a avut parte de schimbări structurale complexe. Totuși, regiunea vitivinicola Romanovca a făcut față încercărilor grele. Mai mult, fabrica a trecut prin schimbări ce au stat la baza dezvoltarii vinăriei.
Astazi afirmăm cu deplină încredere că BASAVIN Winery se aliniază producătorilor de vinuri de calitate din Republica Modova.

VINURILE NOASTRE
Vinurile selecte BASAVIN se produc după tehnologia “Vendange Manuelle”
Tehnologia “Vendange Manuelle” presupune strîngerea manuală a celor mai copţi şi sănătoşi struguri, controlul strict a temperaturii de fermentare, si maturarea în butoaie de stejar.
Selectarea strugurilor are loc de dimineața devreme (între 5 și 11 dimineața) pentru a menține strugurii răcoroși și proaspeți până ajung la fabrică pentru o prelucrare riguroasă. Odată ce strugurii sosesc la fabrica, sunt supuși unei selecții manuale care presupune sortarea în două etape a strugurilor cei mai proaspeți și sănătoși. Urmează procesarea de cel mai profesionist echipament din Franța, „Vaslin Bucher”.
